Duminica Înfricoşatei Judecăţi


Predică la Duminica Înfricoşatei Judecăţi

după Sf. Nicolae Velimirovici

Ev. Matei 25:31-46

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Au fost văzători cu duhul şi prooroci care, nu din minţile lor, ci din descoperirea lui Dumnezeu, au spus ceva – pe scurt şi nedesăvârşit – despre ceea ce va fi la sfârşit, că oamenii trebuie sa părăsească ,calea cea fără de lege şi să se pocăiască şi să cugete mai mult la întâmlarea înfricoşătoare şi cumplită, prin care se va sfârşi viaţa întregii lumi.

Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede şi desăvârşit despre tot ceea ce se va întâmpla la sfârşitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Noi suntem prea mici ca să ajungem la începutul şi sfârşitul lumii, El vede lumea întreagă de la începuturi până la sfârşitul ei, cât şi începutul şi sfârşitul veacurilor.

Este adevărat că Antihrist încă nu a venit, că soarele încă nu s-a întunecat, nici luna nu a rămas fără lumină, nici stelele nu au căzut de pe cer, dar fără să mai existe zi şi cerul fiind lepădat de stele. Dintr-odată, în acest întuneric, se va arăta semnul Fiului Omului, o Cruce strălucitoare se va întinde de la răsărit până la apus şi de la miazănoapte până la miazăzi, de o strălucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a dobândit-o niciodată. Şi atunci, toţi oamenii de pe pământ Îl vor vedea pe Domnul Iisus venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi mulţimile de îngeri vor suna din trâmbiţă şi toate neamurile de pe pământ se vor strânge înaintea Lui; trâmbiţele vor suna pentru o adunare, aşa cum nu a mai fost niciodată de la întemeierea lumii şi va vesti Judecata cea de Apoi.

Atunci va fi prea târziu pentru fapte bune şi prea târziu pentru pocăinţă.

Hristos când va veni în lume a doua oară, atunci nu va mai veni necunoscut şi umil, aşa cum a făcut de data cea dintâi, ci întru slavă mare, slava pe care Hristos a avut-o din veşnicie, mai înainte de a fi lumea (Ioan 17:5) şi, în al doilea rând, slava biruinţei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, şi asupra morţii. El va veni însoţit de toţi sfinţii îngeri, al cărui număr este de necuprins, pentru că ei au luat parte atât la lupta împotriva diavolului, cât şi la biruinţa asupra lui. De aceea El are bucuria de a împărtăşi cu ei slava, strânşi în jurul Împăratului slavei.

Mulţi Părinţi citind pe Proorocul Ioil,  au socotit că Judecata va avea loc în valea Iosafat, unde Împăratul Iosafat, fără nici un fel de luptă sau folosire de arme, a avut o biruinţă întreagă asupra moabiţilor şi amoniţilor, că nu a rămas viu nici un vrăjmaş (II Cronici 20). Deoarece toţi morţii vor învia, cuvintele proorocului trebuie înţelese în sens figurat. Valea lui Iosafat este lumea întreagă, Dumnezeu Îşi va arăta şi în ziua cea de pe urmă, aceeaşi putere şi judecată asupra întregii omeniri.

Şi-i va despărţi pe unii de alţii, nimeni nu se va putea muta de la stânga la dreapta sau de la drepta la stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, binecuvântarea lui Dumnezeu are în sine toate lucrurile bune şi toată bucuria şi harul cerului, se fac astfel ca fraţi ai lui Hristos. Chiar înainte de întemeierea lumii, Raiul, o împărăţie întreagă îşi aştepta împăratul, pe Adam,pe cei drepţi.

Chemând drepţii în împărăţie, Judecătorul i-a lămurit de îndată, de ce El le dădea împărăţia lor:

„Căci flămând am fost …

„Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună.” (Pilde 19:17). El caută ca noi să facem milostenie, pentru ca, în felul acesta, să ne înmuiem şi să ne înnobilăm inimile..

Domnul doreşte să avem milă – milă mai presus de orice. Deoarece El ştie că mila este calea prin care se poate reface credinţa în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu şi dragostea pentru Dumnezeu.

În fiecare gând curat din mintea noastră, în fiecare simţire aleasă din inima noastră şi în fiecare năzuinţă înaltă a sufletului nostru spre împlinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvăluie în noi prin puterea Duhului Sfânt. El numeşte toate acestea fraţii Săi mici, pentru că aceştia se află în noi într-o măsură foarte mică, faţă de măsura mare de spurcăciuni lumeşti, şi de rău care se află în noi. Omul acesta drept,hrănit,adăpat,îmbrăcat… de noi cu fapte bune ,care se află în noi este mic, mic de tot, iar păcătosul din noi este un adevărat Goliat. Dacă îl ridicăm deasupra celui păcătos, aşa încât să-l stăpânească în chip desăvârşit pe cel păcătos, şi am putea spune împreună cu Apostolul Pavel: „Şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) – atunci ne vom numi binecuvântaţi şi vom auzi cuvintele Împăratului la Judecata de Apoi: „Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”

Dar celor de la stânga, Judecătorul le va zice: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” Judecata este înfricoşătoare, dar este dreaptă, pe păcătoşi îi izgoneşte de la El şi îi trimite în focul cel veşnic, în tovărăşia rea a diavolului şi a slujitorilor săi.

Dumnezeu nu a pregătit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecătorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde să-i trimită pe păcătoşi, decât numai împărăţia întunecată a diavolului. Ei nu au făcut nici unul dintre acele lucruri, pe care le-au făcut drepţii, de la dreapta Sa.

Păcătoşii aveau gânduri rele faţă de fraţii lor de pe pământ, care erau flămânzi şi însetaţi, goi, bolnavi şi lipsiţi de libertate. Şi astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, omul cel drept din ei a fost răstignit, omorât şi îngropat şi omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul însuşi – a rămas biruitor pe câmpul de luptă.

Ce poate face Dumnezeu cu unii ca aceştia? Îi poate primi în Împărăţia Sa pe unii ca aceştia, care au izgonit cu totul această Împărăţie din ei? Nu.

„Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale, glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui, el nu mai nădăjduieşte să iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie… (Iov 15:20-25). Aşadar, la vremea aceea, va fi pe pământ marea chinuire pentru păcătos. Şi păcătosul îndură greu pînă şi suferinţa cea mai mică din viaţa aceasta.

Întreaga suferinţă de pe pământ este numai o umbră ştearsă a chinuirii îngrozitoare a păcătoşilor din iad.

La Înfricoşătoarea Judecată, viaţa va fi separată de chinuire. Şi una şi cealaltă vor fi veşnice. Înţelegerea noastră omenească nu poate să priceapă ce înseamnă această veşnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipă faţa lui Dumnezeu, i se va părea ca şi cum ar fi durat mii de ani; şi cel care va fi chinuit o clipă de către diavolul în iad, i se va părea că sunt mii de ani. cf. Apocalipsa 22.5).

Noi credem că toate acestea se vor întâmpla întocmai, mai întâi pentru că toate celelalte preziceri pe care le-a făcut Hristos s-au întâmplat întocmai pentru mântuirea noastră.

Vremea noastră este scurtă şi când se va sfârşi nu va mai exista pocăinţă.

Atunci să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare.

Să cântăm laude de bucurie şi de biruinţă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Aliluia!” Dimpreună cu toate cetele cereşti . Amin.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Invataturi religioase ortodoxe. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s