Extratereştrii – multe ipoteze şi…


Extratereştrii – multe ipoteze şi…

Lumea vie, cel puţin aşa cum este cunoscută astăzi, poate supravieţui doar pe planete cu o structură solidă şi cu o chimie suficient de bogată, în condiţii asemănătoare celor de pe Pământ.

Până în prezent, în galaxia noastră au fost descoperite şi catalogate câteva sute de planete extrasolare. În legătură cu acestea au fost analizate aspecte cum ar fi dimensiunile, structura sau compoziţia atmosferei acestor corpuri. Pe de o parte, aceste investigaţii sunt importante pentru că pot da indicii…

Însă latura mai intens mediatizată a acestor cercetări o reprezintă totuşi posibilele date privind planetele extrasolare favorabile vieţii.

Cel mai adesea, în legătură cu posibilele planete ce pot găzdui viaţa, este pomenită ideea existenţei civilizaţiilor extraterestre. Chestiunea pare să aibă toate ingredientele unui subiect senzaţional cu ecouri în piaţa ideilor ştiinţifice şi culturale, în proiectele ştiinţifice destinate să recepteze mesajele cosmice, în scenariile producţiilor de film, în romanele science-fiction.

Totuşi, este semnificativ faptul că, până în prezent, nici una dintre planetele descoperite nu este favorabilă vieţii.

Terra este situată în interiorul zonei favorabile numită şi Goldilocks, cu temperaturi care evită extremele. În sistemele stelare cu giganţi fierbinţi, acest lucru nu este posibil, întrucât planetele mici vor fi sau foarte reci (adică îndepărtate de stea), sau extrem de fierbinţi, planetele şi sistemele solare studiate până acum sunt foarte diferite de sistemul nostru solar, fiind foarte ostile formelor de viaţă. Şansele de a descoperi civilizaţii extra-terestre au fost prea puţin întemeiate.

Posibilitatea omului de a călători către aceste planete este practic imposibil de luat în calcul. În 1974, un cercetător a transmis la distanţă un semnal destinat „civilizaţiilor extraterestre”, având ca destinaţie roiul M13 din constelaţia Hercule, la o distanţă de 25.000 de ani-lumină. Aceasta înseamnă însă că semnalul va ajunge la destinaţie în anul 24963…!

Dacă un om ar fi capabil să călătorească măcar cu o zecime din viteza luminii, adică de 35 de mii de ori mai repede decât se deplasează un vehicul spaţial actual, durata unei călătorii nu ar ajunge să fie decât de zece ori mai mare… Plecat de pe Terra să investigheze o planetă cu condiţii favorabile vieţii din roiul M13, expediţia omului ar avea nevoie de 249630 de ani să ajungă la destinaţie…

Datele astrofizicii sugerează astăzi că Pământul este „locul” vieţii omeneşti, într-un univers deschis mai degrabă cunoaşterii spirituale decât experienţei directe, sugerând totodată şi valoarea inestimabilă a vieţii şi a solidarităţii umane, aşa cum strălucesc ele în imensitatea aridă a spaţiului cosmic. Pe de altă parte, distanţele imense ce fac aproape derizorii intenţiile de cucerire a spaţiului arată că nu explorarea directă, cu „pasul”, este ultima ţintă a omului în privinţa locurilor îndepărtate din Univers.

dupa diacon Prof. Sorin Mihalache

Reclame
Acest articol a fost publicat în Stiinte si religie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s